Un primar din Buzău a provocat un accident rutier soldat cu un mort și un rănit; edilul băuse alcool

Un primar din Buzău a provocat un accident rutier soldat cu un mort și un rănit; edilul băuse alcool
Publicat: 21/05/2013, 20:51
Actualizat: 28/09/2018, 04:57

Primarul comunei buzoiene Cernătești, Valerică Șercăianu, a provocat, marți seară, un accident rutier în urma căruia o adolescentă a murit, iar alta a fost rănită, primarul aflându-se sub influența alcoolului, potrivit unor surse din Poliție, citate de corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit surselor citate, primele informații relevă că accidentul s-a petrecut în satul Potoceni, comuna buzoiană Mărăcineni, când primarul comunei Cernătești, Valerică Șercăianu, ar fi făcut o depășire neregulamentară, acroșând două adolescente de circa 15 ani care mergeau pe marginea drumului, după care ar fi lovit o altă mașină.

În final, autoturismul condus de primarul din Cernătești s-a oprit într-un stâlp de pe marginea drumului, pe care l-a scos complet din pământ.

Cele două adolescente au fost transportate la Spitalul Județean Buzău, una dintre ele de către primarul comunei Mărăcineni, pe raza căreia s-a produs accidentul.

Potrivit unor surse din Spitalul Județean Buzău, una dintre adolescente a fost stabilizată, însă cea de-a doua nu a putut fi salvată, fiind declarat decesul.

Sursele citate au mai precizat că primarul din Cernătești se afla sub influența alcoolului în momentul în care a provocat accidentul, el având o alcoolemie de 0,38 la mie.

Aceleași surse au precizat că edilul se ducea spre Buzău, întorcându-se de la Primăria din Cernătești, unde ar fi consumat alcool cu ocazia sărbătorii Sfinților Constantin și Elena.

Circulația pe DJ 203 K în localitatea Potoceni, unde a avut loc accidentul, este blocată, traficul fiind deviat pe o stradă laterală.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Scandalul care îi costă scump pe șoferi. Scapă ocazia de-a plăti mai puțin în service
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Misterul piramidelor din Egipt, aproape de a fi rezolvat. Cum cred cercetătorii că au fost...
×